Revin la subiectul meu preferat - muntele. Azi, ce poţi face într-o duminică însorită de februarie aproape de casă (dacă eşti clujean :D).
La Cheile Tureni se ajunge foarte uşor, ele fiind la 2 km de şoseaua Cluj-Turda (E60), dar se poate ajunge şi mai complicat, urmând un traseu "semi-marcat" Cluj-Napoca - Cheile Tureni - Cheile Turzii (câteva ore bune de mers pe jos), traseu pe care l-am incercat acum 8 ani, însă atunci ne-am rătăcit şi am mers direct la Cheile Turzii.
Le recomand datorită sălbăticiunii lor în comparaţie cu Cheile Turzii, chiar dacă nu sunt la fel de impunătoare. Duminică, spre exemplu, eram doar noi şi ciobanii. Suficient de sălbatic? :) Iar dacă intenţionezi să parcurgi cheile prin vale, trebuie să te echipezi, vorba aia, "cu o hartă şi un târnăcop". Cool, huh?
Vizitaţi-le acum, cât mai sunt încă liniştite; căci, după calculele mele, faimoasa autostradă Transilvania (A3) va trece la câteva sute de metri de ele.
Vârful Măgura (827 m) este, probabil, cel mai frumos punct de belvedere din vecinătatea Clujului. În zilele însorite oferă o privelişte spectaculoasă a Munţilor Apuseni. Sunt la doar 3 ore de mers pe jos din Mănăştur, chiar la intrare în Sălicea cum vii dinspre Făget. Cu maşina se poate merge până la 500 metri de acesta, iar cu bicicleta - sau, de ce nu?, cu ATV-ul - până în vârf.
ooo!! chelie tureni sunt cele mai faine! anul trecut, pana a dat frigul, eram in fiecare uichend acolo, cu cortul. e geniala zona... aer curat, rauletul susura si ne tine berea rece. abia astept sa vina primavara, sa ma duc iar!
ReplyDeletela vf. magura nu am fost...dar mi-ar placea tare mult
ow, pai daca era aglomeratie, nu`mi mai place - mie imi placea tocmai pentru ca nu era nimeni pe acolo :)
ReplyDeleteAvantajul este că, fiind mai greu de străbătut, nu sunt pline de “turmişti”!
ReplyDeleteAtenţie mare în Cheile Turenilor: http://zamfirpop.com/blog/2014/02/28/nu-mergeti-in-rezervatia-naturala-cu-aparat-foto/
ReplyDelete