Parîng

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Acum 8 ani, pe 21 iunie 2000, urcam în şaua Funduri, parcurgeam creasta Pietrei Craiului şi coboram la cabana Curmătura. Ar fi fost frumos să sărbătorim în acelaşi loc de vis, dar pozele cu Parângul ne-au fermecat, aşa că era musai să-l vizităm! Şi, în plus, să testăm dacă zona chiar are potenţial turistic pentru viitoarea investiţie a Dianei, nu?

De bună dimineaţa am pornit la drum, şi câteva ore mai târziu ne întâlneam cu al treilea participant la tură în gara din Deva. Pe drum înspre Petroşani am analizat punctele de acces în masiv şi am hotărât să începem tura de la Groapa Seacă, chiar dacă ratam Parângul Mic şi Cârja.
Din Petroşani sunt 18 km pe DN7A până la Cabana Groapa Seacă, drum naţional prost, dar totuşi acceptabil faţă de multe alte şosele; am făcut 18 km în cca. 30 min.

Am ajuns la Cabana Groapa Seacă pe la 11. Ce să-i facem dacă CFR mai anulează câte un tren şi noi suntem prea căscaţi ca să observăm? Ca şi cum n-ar fi suficient de târziu, mai zăbovim şi la cabană, pentru o cafea şi o poveste scurtă cu cabanierul, ignorând complet plăcuţa de la intrarea în curte pe care scria: "Accesul permis doar pentru cazare!" Ni se explică faptul că regula se aplică micarilor ce vin în weekend prin preajma cabanei şi îşi folosesc cabana pe post de pit stop dacă rămân în pană de alcool, deranjând astfel turiştii cazaţi. Ne mirăm (noi nu văzuserăm decât vreo două-trei mici grupuri) şi continuăm discuţia despre trasee, iar apoi ne este prezentată sumar cabana.

Ne facem curaj şi ne ridicăm de pe terasa răcoroasă şi intrăm pe traseu. Mergem pe un drum forestier până la intrarea în pădure, iar de aici pe potecă până la refugiul Agăţat. Nu-l mai văzuserăm decât în poze, dar în realitate pare mult mai interesant.

Foto 1. Refugiul Agăţat. N-are rost să mergi la agăţat.

Am urcat să-l studiem pe interior şi l-am găsit curat, având două priciuri etajate şi o sobă. Am zăbovit câteva minute să citim "registrul" şi am aflat că prin acoperişul refugiului mai plouă înăuntru şi că există persoane (idioţi sau neştiutori?) care hrănesc ursul cu mâncare coborâtă pe sfoară, de la geam! Ceea ce îl determină pe urs să revină şi să mai ceară... zgâlţâind refugiul, fireşte.
Plecăm de la refugiu şi după o incursiune prin jnepeniş, ieşim în golul alpin, având parte de un peisaj de vis.

Foto 2. Privelişte de pe Valea Roşiile.

Foto 5. Spre Gemănarea

Trecem pe lângă lacurile Roşiile şi Lung (2030 m) şi ajungem la lacul Mândra (2148 m). Puţin deasupra lacului găsim două locuri de cort, frumos amenajate, ceea ce ne face să ne gândim dacă să continuăm traseul sau să ne stabilim cartierul general pe malul lacului.

Foto 6. Lacul Roşiile

Foto 7. Lacul Lung

Foto 8. Rhododendron

Foto 9. Lacul Mândra

Nu vrem să riscăm să nu găsim loc de campat pe creastă, aşa că ne apucăm de întins cortul. Apoi începem să căutăm din priviri traseul care urcă în şaua Gruiu. Abruptul pare de neurcat, iar zăpada îngreunează situaţia. Alegem un itinerar şerpuit şi pornim spre şa, unde ajungem 40 de minute mai târziu. Parângul Mare obturează vizibilitatea înspre apus, aşa că ne mulţumim cu priveliştea versanţilor estici şi a staţiunii Rânca.

Foto 10.a. Micul Gigant, în şaua Gruiu.

Coborâm la cort şi ne bucurăm de linişte şi răcoare. Stăm noi ce stăm de poveşti, dar somnul îşi intră în drepturi.

Foto 10.b. Cu mândra la Mândra. Sau invers?

Duminică mă trezesc devreme (!), contrar obişnuinţei mele de a dormi dimineaţa cât mai mult. Oricum, până ne-am mişcat noi şi până şi-au băut fetele cafeaua , ora era deja 8:30. Dar să nu uităm că suntem la munte ca să ne şi relaxăm, aşa că n-are niciun rost să fim tot pe fugă.
Alegem alt traseu faţă de cel parcurs în seara precedentă şi, după ce trecem peste o acumulare de zăpadă inofensivă, continuăm chiar pe poteca marcată slab cu punct roşu. Scurtăm astfel puţin traseul şi ajungem mai repede în creastă.

Foto 11. Şaua Gruiu. Noi pe unde urcăm?!

Foto 12. Greu la deal cu boii mici...

Foto 13. Ne-am descurcat. Am avut bani la noi...

Foto 14. Lacul Mândra. Nu te saturi să-l pozezi.

Ne lăsăm rucsacii "ascunşi" în şa şi începem urcuşul spre vârful Parângul Mare (2519 m), unde ajungem o jumătate de oră mai târziu.

Foto 15. Pe Parângul Mare. În ordinea numerelor de pe tricouri: Muchia Slivei, Vf. Slivei, Vf. Cârja, Muchia Mija. (Nu mă puneţi să vi le indic, că de o oră mă chinui să le identific precis, şi nu pot fi sigur...)
În plan îndepărtat (puţin spre dreapta): Vf. lui Pătru şi vf. Şureanu.

Facem poze pe săturate şi ne continuăm plimbarea pe creasta însorită.
Pe la amiază ajungem în şaua Piatra Tăiată (2255 m) şi ne hotărâm să scurtăm drumul spre cabană (în maniera relaxantă a traseului de până acum), aşa că nu mai trecem pe la Câlcescu, cum ne propusesem iniţial, ci cotim spre nord, spre Coasta lui Rus. Surpriza (plăcută?) e că traseul nu e marcat deloc, deşi pe hartă apare marcat rar cu bandă albastră; dar ce tură e cea în care nu eşti nevoit să mergi pe traseu nemarcat?

Foto 16. Momâia din şaua Piatra Tăiată

Urcăm Vf. Pietrii (2155 m) şi aruncăm o ultimă privire de la înălţime. Ne orientăm spre şaua Huluzul, iar până acolo ne mai ies în cale "Şezătoarea Urşilor", Lacul Ciobanul şi mult, mult jnepeniş. În şa ne aşteaptă un stâlp indicator ruginit, care ne arată direcţia ultimei părţi a traseului: spre cabana Groapa Seacă (PA, 1.5 h).

Foto 17. Ascuţitul vârf Cârja

Foto 18. "Sfinxul" din zona Şezătoarea Urşilor

Foto 19. Lacul Ciobanului - o oază între jnepeni (am lipit brutal două poze ca să prezint tot lacul; fotografului i-a fost lene să facă doi paşi în spate şi să-l prindă în întregime)

Foto 20. Roşcăţelul

Încet-încet ne apropiem de civilizaţie: se simt micii proaspăt prăjiţi şi manelele date la maxim. Care-o fi farmecul să stai pe marginea drumului naţional (!) şi să mănânci în văzul lumii şi în praful ridicat de maşini, nu pot să înţeleg. Măcar să intre şi ei 500 m pe un drum forestier, să nu-i vadă nimeni. Pe distanţa de 1 km parcursă pe şosea, am întâlnit 15 astfel de grupuri. Iar cireaşa de pe tort au fost doi tineri întinşi la umbră în portbagajul maşinii lor (culcaseră bancheta din spate). Mi-a fost lene şi frică să-i fotografiez.

Per total, o tură de tatonare în vederea unei ture viitoare în care vom parcurge întreaga creastă. Atunci nu vom mai rata "Ineul Parângului"* - vârful Cârja - iar din echipa noastră vor face parte şi surorile omonime.

Traseul parcurs şi distanţele temporale super-relaxed:
1. (punct roşu) Cabana Groapa Seacă - Refugiul Agăţat - Lacul Roşiile - Lacul Mândra - Şaua Gruiu: 6.5 ore
2. (bandă roşie) Şaua Gruiu - Vf. Parângul Mare - Şaua Gruiu: 1 oră
3. (BR) Şaua Gruiu - Şaua Piatra Tăiată: 2 ore
4. (nemarcat) Şaua Piatra Tăiată - Vf. Coasta lui Rus - sfinxul si seyatoarea ursilor - Lacul Ciobanu (Iezerul Pietros) - Şaua Huluzu: 3.5 ore
5. (punct albastru) Şaua Huluzu - DN7A - Cabana Groapa Seacă: 1.5 ore

______________________
* "Ineul Parângului" - denumire dată vârfului Cârja; privit de la distanţă, e cel mai frumos vârf din Parâng, la fel cum Ineul e cel mai frumos din Rodnei. Părere subiectivă proprie.

Şureanu

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Mă întreabă prietenii de ce nu mă odihnesc în weekend, după câte o săptămână grea şi înaintea unei alte săptămâni grele. Ce nu ştiu ei e că 8 ore pe zi la calculator nu te obosesc fizic. Iar psihicul se relaxează mult mai bine la înălţime, decât dormind sau uitându-mă la televizor.

De câte ori m-am uitat la harta României, m-am întrebat: "De ce nu se vorbeşte mai mult despre masivul Şureanu?", impresionat fiind de suprafaţa şi înălţimile lui. L-am studiat mai amănunţit, ba chiar am încercat să cumpăr şi harta, dar se pare că nu se produce aşa ceva. Iar sâmbătă dimineaţa, am format echipa Cristina-Adi; restrânsă, dar extrem de motivată! Vorba aia: "Ca să părem mai mulţi, ne-am împărţit în patru echipe: eu şi cu tine - o echipă, tu şi cu mine - o echipă, şi fiecare individual câte o altă echipă."

Deşi hărnicia nu ne caracterizează în mod expres, am reuşit să ajungem la 10 în Petrila, oraş minier de pe Valea Jiului. Ne-am luat rucsacii în spinare şi ne-am îndreptat spre drumul forestier de 15 km (pe valea Taiei şi apoi a Auşelului) care ne duce la Cantonul Auşel. Norocul ne surâde: după nici 10 minute de mers, trece un localnic cu o Dacia 1310 şi opreşte să ne întrebe dacă "mergem departe", deşi noi nu apucasem să ne manifestăm intenţia de autostop. După o cursă nebună, cu 50 km/h pe un drum destul de prost, ajungem la confluenţa cu valea Corbului. Aici ne despărţim de binevoitorul hunedorean, nu înainte de a ne avertiza de prezenţa multor vipere pe traseul pe care îl urmăm. Şi aşa am reuşit să scăpăm de jumătate din drumul forestier.

Înainte de ora 13 ajungem la punctul în care traseul părăseşte drumul forestier de pe valea Auşelului, urcând prin pădure înspre Culmea Brateşului. Începem urcuşul pe piatra de râu şi întâlnim prima (şi ultima) viperă: mică, pricăjită şi extrem de anemică. Ne continuăm traseul, bucuroşi că am scăpat de acest enorm pericol. După 300 metri, ajungem la o intersecţie în care nu se mai vede marcajul aşa că alegem (după cum v-aţi obişnuit) varianta proastă. Urcăm pe valea unui pârâu până la izvorul acestuia şi de acolo prin pădure până reuşim să găsim din nou marcajul într-o poiană. De acolo ne continuăm traseul pe un drum de tractor.

La un moment dat, după ieşirea din pădure, ajungem într-o zonă extrem de pitorească, cu multe izvoare care se preling pe versant şi converg la baza acestuia, formând pârâul Auşel. Luăm o pauză de masă, după care continuăm înspre Curmătura Şureanu.
Vremea nefavorabilă, marcajele rare (şi vechi) şi, nu în ultimul rând, incapacitatea mea de a citi harta 1:100.000 trasă la imprimantă alb-negru mă fac să cred că Vârful lui Pătru este Vârful Şureanu, aşa că pornim voiniceşte înspre el. Mergem pe drum (!), urmărind cu privirea o maşină de teren care urcă vârful.

Foto 1. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului.

Trecem peste Vârful Auşel (2009 m) şi căutăm un loc de campat. Vântul bate cu putere, iar în zonă n-ai unde să te adăposteşti de el. Până la urmă, găsim un loc acceptabil - mai denivelat, dar şi puţin mai ferit de vânt - şi ne instalăm cortul.
E abia ora 18, deci ar mai fi timp să urcăm vârful, însă vântul tăios şi primii stropi de ploaie ne fac să ne retragem la căldurica sacului de dormit. Ceai cald, biscuiţi, seminţe de floarea de colţ soarelui şi poveşti. Timpul trece repede, şi somnul ne ia ca din oală.

Vântul nu conteneşte toată noaptea. Dimineaţa ne trezim, facem rucsacii şi mâncăm... până ne îngheaţă mâinile pe pâinea unsă cu cuţitul pateu.
Începem urcuşul spre cel pe care credeam eu că e vârful Şureanu, dar când ajungem în vârf, îmi dau seama că ne aflăm pe cel mai înalt punct pe o rază de (minim) 10 km. Ne bucurăm că am ajuns pe Vârful lui Pătru (2130 m) de parcă am fi venit cu telecabina, gândindu-ne că dacă ar fi fost Şureanu, urcarea pe vf. lui Pătru devenea îndoielnică .

Foto 2. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului (văzute de pe vf. lui Pătru)

Foto 3. Lacul Oaşa

Admirăm peisajul, facem poze şi scoatem harta să ne reorientăm. Marcaje - mai răruţ că-i mai drăguţ - dar până la urmă izbutim s-o luăm în direcţia potrivită. Ajungem într-o şa, la un stâlp cu două indicatoare ruginite (intersecţia traseelor cruce albastră şi triunghi roşu) şi facem poze în direcţiile celor 4 puncte cardinale.

Foto 4. Nord: Vârful lui Pătru. Pare uşor?

Foto 5. Sud: Munţii Parâng.

Foto 6. Vest: Vârful Clăbucet (1940 m).

Foto 7. Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului. Mai vizibili când e senin.

Urmăm traseul cruce albastră (care apare mai frecvent odată cu apropierea de civilizaţie), trecem pe la o stână mare (cu mai multe dependinţe; Stâna 1 în Schema 1) la care nu găsim pe nimeni, iar apoi ajungem la o stână mai mică (Stâna 2 în Schema 1). Vedem pe rând oile, câinii şi ciobanii. De câinii ciobăneşti nu mă mai tem, de când cu experienţele din septembrie 2006 din Rodnei. Am văzut că mai mult latră decât muşcă. Dar aici am avut parte de un caz special: un câine care fusese adus la oi de puţină vreme şi care s-a repezit la noi imediat ce ne-a văzut. Din fericire, unul din ciobani a reacţionat prompt, zicându-ne mai apoi: "Dacă nu dădeam repede cu căşula, o muşca pe duamna!"
Acelaşi cioban ne explică pe unde să mergem: "Coborâţi pe poteca cu tatuaj până în vale, dar să închideţi poarta, să nu fugă caii omului. Apoi, ca să scurtaţi mai mulţi kilometri, mergeţi prin dreapta şi ocoliţi cabana Voivodu." De data asta chiar am fost atent la explicaţii, şi astfel am reuşit să scurtăm drumul cu 1 km.
Pe valea Jiului de Est, după 1 km pe un drum de piatră bunicel (accesibil cu orice maşină), ne ia un domn cu o Dacia Papuc şi astfel reuşim să ajungem în Petrila la ora 15, cu 2 ore mai repede decât am fi sperat.

Schema 1. O schemă urâtă (care face scheme) reprezentând traseul parcurs.
A se citi de la stânga la dreapta.

PS1. N-am făcut poză cu Snoop Dog, să-i dăm poza la ziar. Şi jur că nu era niciun căluţ în curtea respectivă.
PS2. Nu ştiu de ce am botezat cabana Voievodu în Voivodu... aşa i-am zis întreaga zi. (se poate observa şi din Schema 1)
PS3. Schema 3 are minim 2 greşeli: vârful Auşel şi Stâna 2 sunt puţin mai la sud.

Rodnei

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

August 2006. Tocmai mă întorsesei de la mare (unde stătusei 2 săptămâni ), când am primit invitaţia Simonei de a o însoţi în "Munţii Rodnei". N-am ezitat - am împachetat cortul "de la Cora" şi dus am fost. Ghinionul a făcut ca vremea să fie extrem de nefavorabilă, astfel că tot ce am reuşit a fost să trecem pe la Cascada Cailor şi să urcăm până aproape de şaua Gârgălău, iar din Borşa ne imaginam că dincolo de ceaţă şi nori se găseşte Pietrosu. Din fericire, l-am cunoscut pe Lucian, cu care sunt convins că o să mai merg măcar o dată la munte! :)

Septembrie 2006. Facem super-echipa Claudia-Bogdan-Adi şi, deşi intenţionam să parcurgem toată creasta, renunţăm după 2 zile în care urmăm itinerarul Rodna Veche - Ref. Curăţel (prin Capu Beneşului) - Vf. Ineu - Şaua Gârgălău, din cauza stării mele de sănătate. Însă Rodnei devin munţii mei preferaţi (evit deosebit de enervanta expresie "de suflet").

Noiembrie 2007. Vizităm Ineul, de data asta prin Valea Vinului. Detalii aici.

Mai 2008. A venit vremea lui, vremea Pietrosului!
Sâmbătă dimineaţa la 8:30 îl admiram din centrul Borşei:

Foto 1. Pietrosul Rodnei. Încă unul şi mă duc!

Un localnic se opreşte mirat că ne schimbăm din sandale în bocanci şi intră în vorbă cu noi, zicându-ne că n-o să ajungem pe vârf decât pe la 2-3 (PM). Era optimist.
Facem mici cumpărături, luăm o gustare caldă la o bombă centrală şi pornim la drum.
În mai puţin de 3 ore ajungem la Staţia Meteo Iezer, unde mâncăm (din straiţă, de data asta) şi povestim cu meteorologul de serviciu.

Foto 2. Staţia meteo Iezer.

Ne zice că am venit numai bine, tocmai ce se terminase sezonul avalanşelor, iar acum îşi aşteaptă 10 oaspeţi, care vin pentru schi şi snowboarding. Ne explică mai apoi pe unde să urcăm ca să ocolim cornişele, iar noi ne facem că înţelegem.
Ne oprim la Iezer să luăm apă şi să ne punem parazăpezile şi începem urcuşul prin zăpadă.

Foto 3. Lacul Iezer.

Urcăm liniştiţi până când îmi fuge piciorul între stâncile acoperite de zăpadă, rănindu-mă superficial la tibia stângă. În încercarea de a evita pe cât posibil zăpada, alegem să urcăm pe partea dreaptă a căldării - pe Piciorul Moşului. Traseul se dovedeşte a fi greu, dar spectaculos, cu precădere pe versantul vestic al piciorului.

Foto 4. Pe Piciorul Moşului, dragii moşului...

Cu mici emoţii, reuşim să ieşim în creastă, la 30 de metri de vârful Pietrosu (2303 m). Asta la mai mult de două ore de la plecarea de la staţia meteo!
Ne bucurăm de peisaj, facem poze şi ne îndreptăm cu paşi iuţi spre vârful Rebra (2221 m), grăbiţi şi de tunetele care se aud în depărtare.

Foto 5. Vârful Rebra.

Foto 6. Ţibleşul (în planul îndepărtat).

Încercăm să ocolim vf. Rebra, dar ajungem la o traversare abruptă pe zăpadă şi ne dăm seama că ar fi mai înţelept să urcăm vârful.

Foto 7. Pe Buhăescu Mare.

Tragem aer în piept, ne bucurăm că nu plouă, şi urcăm Buhăescu Mare (2119 m), de unde coborâm la Tarniţa "La Cruce" (1985 m) - destinaţia finală pentru prima zi. Montăm cortul, mâncăm, umplem sticlele cu apă de la izvorul aflat la 500 m de şa, după care ne lăsăm cuprinşi de un binemeritat somn.

Duminică am aşteptat degeaba să sune alarma telefonului... am uitat să-l bag în sacul de dormit şi bateria a murit. Aşa că ne-am trezit pe la 8, iar până am împachetat, era aproape ora 9.

Avem parte de o ceaţă neplăcută, care ne limitează vizibilitatea. Ne dezmorţim urcând vf. Cormaia (2033 m) şi apoi repede pe vf. Repede (2074 m). Aici ceaţa se îngroaşă, iar marcajul se pierde sub zăpadă, aşa că nu mai vedem încotro s-o luăm. Scot busola şi harta, văd că trebuie să cotim înspre est, dar tot ocolind cornişa şi jnepenişul ne îndepărtăm de traseu înspre sud.

Foto 8. Vârful Repede cu capul în nori.

Când în sfârşit se mai sparge ceaţa, înaintăm pe o curbă de nivel până în Şaua "Între Izvoare", unde ajungem cu aproape o oră mai târziu decât ne-am imaginat.
Ne continuăm traseul pe creasta domoală din preajma Negoiasei Mari (2041 m) şi a Tarniţei Bârsanului, până ajungem în Şaua Puzdrelor.

Foto 9. Brânduşe, zăpadă şi munţi. Munţii Maramureşului.

Foto 10. Şaua Puzdrele şi vârful cu acelaşi nume.

De aici urcăm pieptiş pe vârful Laptelui Mare (2189 m), unde ne întâlnim cu un grup de 7 tineri veniţi "cu mâna goală" dar cu gura mare, oarecum de înţeles, fiindcă au o medie de vârstă sub 18 de ani!

Pe vârf deschidem ultimul pateu şi facem planul de coborâre. Hotărâm că "nu mai are rost" să mergem până în şaua Laptelui, aşa că începem coborârea pe o vale aleasă "la ochi" direct înspre ruinele fostei cabane Puzdrele.

Foto 11. Pe vârful Laptelui Mare. Mare brânză?

De la cabana Puzdrele înspre Borşa descifrez pe hartă 3 variante: un drum de tractor; o potecă marcată slab cu punct albastru prin Buza Muntelui (1663 m) şi apoi pe dedesubtul viitoarei telegondole; şi o potecă ce fusese marcată cu triunghi albastru, pe valea Negoiescului Mare. Normal că alegem a treia variantă, în ideea că ar fi cea mai simplă - avem doar de coborât.

Imediat după cabană intrăm în pădure şi nu pot să nu mă minunez de starea bună a potecii, chiar în lipsa marcajului. N-apuc să scuip să n-o deochi, că ajungem la o porţiune în care suntem nevoiţi să continuăm prin apă. Înjurând că nu ne-am cărat sandalele, ne descălţăm şi încercăm să ne menţinem echilibrul în apa care ne loveşte violent picioarele (în unele locuri apa având peste 70 cm adâncime). Câteva treceri prin apă, câteva încercări de a evita descălţarea luând-o prin "jungla" de pe marginea văii şi reuşim să ajungem (în jurul orei 20) la şoseaua principală din Borşa. Uzi şi zgâriaţi.

Lumea din Borşa e îmbracată frumos: e zi de vot, se alege primarul! Ne alegem şi noi cu ceva: maxi-taxi-ul ne duce în centru gratuit, căci azi e sponsorizat de vice-primar! Iar excursia noastră se opreşte aici.

LATER EDIT:

Foto 4a. Piciorul Moşului,văzut de pe Pietrosu