Vă aştept şi pe
Mă întreabă prietenii de ce nu mă odihnesc în weekend, după câte o săptămână grea şi înaintea unei alte săptămâni grele. Ce nu ştiu ei e că 8 ore pe zi la calculator nu te obosesc fizic. Iar psihicul se relaxează mult mai bine la înălţime, decât dormind sau uitându-mă la televizor.
De câte ori m-am uitat la harta României, m-am întrebat: "De ce nu se vorbeşte mai mult despre masivul Şureanu?", impresionat fiind de suprafaţa şi înălţimile lui. L-am studiat mai amănunţit, ba chiar am încercat să cumpăr şi harta, dar se pare că nu se produce aşa ceva. Iar sâmbătă dimineaţa, am format echipa Cristina-Adi; restrânsă, dar extrem de motivată! Vorba aia: "Ca să părem mai mulţi, ne-am împărţit în patru echipe: eu şi cu tine - o echipă, tu şi cu mine - o echipă, şi fiecare individual câte o altă echipă."
Deşi hărnicia nu ne caracterizează în mod expres, am reuşit să ajungem la 10 în Petrila, oraş minier de pe Valea Jiului. Ne-am luat rucsacii în spinare şi ne-am îndreptat spre drumul forestier de 15 km (pe valea Taiei şi apoi a Auşelului) care ne duce la Cantonul Auşel. Norocul ne surâde: după nici 10 minute de mers, trece un localnic cu o Dacia 1310 şi opreşte să ne întrebe dacă "mergem departe", deşi noi nu apucasem să ne manifestăm intenţia de autostop. După o cursă nebună, cu 50 km/h pe un drum destul de prost, ajungem la confluenţa cu valea Corbului. Aici ne despărţim de binevoitorul hunedorean, nu înainte de a ne avertiza de prezenţa multor vipere pe traseul pe care îl urmăm. Şi aşa am reuşit să scăpăm de jumătate din drumul forestier.
Înainte de ora 13 ajungem la punctul în care traseul părăseşte drumul forestier de pe valea Auşelului, urcând prin pădure înspre Culmea Brateşului. Începem urcuşul pe piatra de râu şi întâlnim prima (şi ultima) viperă: mică, pricăjită şi extrem de anemică. Ne continuăm traseul, bucuroşi că am scăpat de acest enorm pericol. După 300 metri, ajungem la o intersecţie în care nu se mai vede marcajul aşa că alegem (după cum v-aţi obişnuit) varianta proastă. Urcăm pe valea unui pârâu până la izvorul acestuia şi de acolo prin pădure până reuşim să găsim din nou marcajul într-o poiană. De acolo ne continuăm traseul pe un drum de tractor.
La un moment dat, după ieşirea din pădure, ajungem într-o zonă extrem de pitorească, cu multe izvoare care se preling pe versant şi converg la baza acestuia, formând pârâul Auşel. Luăm o pauză de masă, după care continuăm înspre Curmătura Şureanu.
Vremea nefavorabilă, marcajele rare (şi vechi) şi, nu în ultimul rând, incapacitatea mea de a citi harta 1:100.000 trasă la imprimantă alb-negru mă fac să cred că Vârful lui Pătru este Vârful Şureanu, aşa că pornim voiniceşte înspre el. Mergem pe drum (!), urmărind cu privirea o maşină de teren care urcă vârful.
Trecem peste Vârful Auşel (2009 m) şi căutăm un loc de campat. Vântul bate cu putere, iar în zonă n-ai unde să te adăposteşti de el. Până la urmă, găsim un loc acceptabil - mai denivelat, dar şi puţin mai ferit de vânt - şi ne instalăm cortul.
E abia ora 18, deci ar mai fi timp să urcăm vârful, însă vântul tăios şi primii stropi de ploaie ne fac să ne retragem la căldurica sacului de dormit. Ceai cald, biscuiţi, seminţe de floarea
Vântul nu conteneşte toată noaptea. Dimineaţa ne trezim, facem rucsacii şi mâncăm... până ne îngheaţă mâinile pe pâinea unsă cu
Începem urcuşul spre cel pe care credeam eu că e vârful Şureanu, dar când ajungem în vârf, îmi dau seama că ne aflăm pe cel mai înalt punct pe o rază de (minim) 10 km. Ne bucurăm că am ajuns pe Vârful lui Pătru (2130 m) de parcă am fi venit cu telecabina, gândindu-ne că dacă ar fi fost Şureanu, urcarea pe vf. lui Pătru devenea îndoielnică
Admirăm peisajul, facem poze şi scoatem harta să ne reorientăm. Marcaje - mai răruţ că-i mai drăguţ - dar până la urmă izbutim s-o luăm în direcţia potrivită. Ajungem într-o şa, la un stâlp cu două indicatoare ruginite (intersecţia traseelor cruce albastră şi triunghi roşu) şi facem poze în direcţiile celor 4 puncte cardinale.
Urmăm traseul cruce albastră (care apare mai frecvent odată cu apropierea de civilizaţie), trecem pe la o stână mare (cu mai multe dependinţe; Stâna 1 în Schema 1) la care nu găsim pe nimeni, iar apoi ajungem la o stână mai mică (Stâna 2 în Schema 1). Vedem pe rând oile, câinii şi ciobanii. De câinii ciobăneşti nu mă mai tem, de când cu experienţele din septembrie 2006 din Rodnei. Am văzut că mai mult latră decât muşcă. Dar aici am avut parte de un caz special: un câine care fusese adus la oi de puţină vreme şi care s-a repezit la noi imediat ce ne-a văzut. Din fericire, unul din ciobani a reacţionat prompt, zicându-ne mai apoi: "Dacă nu dădeam repede cu căşula, o muşca pe duamna!"
Acelaşi cioban ne explică pe unde să mergem: "Coborâţi pe poteca cu tatuaj până în vale, dar să închideţi poarta, să nu fugă caii omului. Apoi, ca să scurtaţi mai mulţi kilometri, mergeţi prin dreapta şi ocoliţi cabana Voivodu." De data asta chiar am fost atent la explicaţii, şi astfel am reuşit să scurtăm drumul cu 1 km.
Pe valea Jiului de Est, după 1 km pe un drum de piatră bunicel (accesibil cu orice maşină), ne ia un domn cu o Dacia Papuc şi astfel reuşim să ajungem în Petrila la ora 15, cu 2 ore mai repede decât am fi sperat.

A se citi de la stânga la dreapta.
PS1. N-am făcut poză cu Snoop Dog, să-i dăm poza la ziar. Şi jur că nu era niciun căluţ în curtea respectivă.
PS2. Nu ştiu de ce am botezat cabana Voievodu în Voivodu... aşa i-am zis întreaga zi. (se poate observa şi din Schema 1)
PS3. Schema 3 are minim 2 greşeli: vârful Auşel şi Stâna 2 sunt puţin mai la sud.
aproape m'ai convins sa vin si eu odata (asta presupunand ca m'ai lua).. despre conditie fizica ma laud ca ash fi in regula (merg la bazin o data pe zi.. dar cum ma intorc in ro credca o sa ma las..)
ReplyDeletetocmai m'am abonat la fidu' tau.. poate de'acum o sa scrii mai des :P
NU te lasa convins, nu`i de tine muntele. Ai tu alte preocupari :)
ReplyDeleteChiar daca is sigur ca n-ai probleme la capitolul conditie fizica; acum 3 ani scoteai untul din mine la urcare spre platoul Rosiei Montane.
Buna! Sunt din Petrosani, Valea Jiului. Am citit materialul tau, este destul de bine scris. Ti-as recomanda ca in viitorul apropiat sa mergi sa cunosti si cei mai frumosi si mai salbatici munti din tara, Muntii Retezat, care lipsesc, se pare, din colajul tau. Cum de asemenea, lipsesc si Muntii Valcan, cu Straja, care trebuie vizitati mai ales iarna, partiile din Straja fiind considerate de cunoscatori printre cele mai bune din tara. In rest ce sa spun, bafta, curaj si inspiratie in viitoarele expeditii!
ReplyDeleteMultumesc pentru apreciere si urari.
ReplyDeleteÎntr-adevar, Retezat şi Vâlcan lipsesc şi îmi permit să dau vina pe ceaţă şi nori pentru acest aspect. In plus, si aparatul coechipierei mele era setat prost: desi are 5 MP, era pus pe mai putin de 1 MP. :(
Şi mie îmi place Retezatul, şi chiar am avut mai multe incursiuni. Una dintre ele are si jurnal aici. Încă n-am fost pe Straja, dar s-ar putea sa-i fac o vizita mai la toamna.
Pana atunci, urmeaza sa ajung din nou in municipiul Petrosani, in vederea accederii in masivul Parâng. Dar despre asta, intr-o emisiune viitoare. Sa speram ca din viitorul apropiat. :)
niii.. ai un fan :P
ReplyDelete<1MP? ce aiurea.. shi camera aia ce'am cumparat'o de la tzigan avea mai multzi MP :D
cum adica sa nu ma las convins? daca vrei sa zici ca nu m'ai lua cu tine? :O pliscu mic, nu'mi spulbera visele :P
mai am ceva fani, da` is mai silentiosi :P
ReplyDeletecamera foto ii bunicica, desi un pic veche; are 5 MP, ceea ce mie mi se pare suficient; nu stiu de ce era setata pe 1 MP... :-??
te`as lua cu mine. incercarea moarte n`are (in general).
diferenta dintre noi doi e ca mie imi place natura si nu-mi plac oamenii, iar tie invers. :) gresesc?
nu gresheshti deloc.. vad ca ma cunoshti bine.. oare de nevoie ma cunoshti sau itzi plac oamenii? :P
ReplyDeleteimi plac si mie vreo doua-trei exemplare :P
ReplyDeletedar numai daca le vad mai rar!
e musai sa ma subscriu si eu intr-o tura :) Didi
ReplyDeletedaca-i musai, cu placere! :)
ReplyDeleteNu, toamna nu-i de mers in Straja, vei fi dezamagit si este pacat... Du-te iarna, dar dupa sarbatori, ca atunci e mare aglomeratie, din cauza preturilor foarte acceptabile si a partiilor foarte bune. Ti-as recomanda dupa data de 15 ianuarie. Vei vedea ca nu te-am mintit cu nimic, iar Straja iti va ramane ca o frumoasa amintire. Poti sa iti iei toti prietenii atunci cu tine, deoarece se vor distra pe cinste, iti spun eu! Au acolo, iarna, un club de noapte superfain, cu cei mai buni DJ veniti saptamanal din toata tara, discoteca in aer liber, sambata si duminica fac focuri de tabara, se trage cu artificii si se bea tuica sau vin fiert afara, cele sapte partii de dificultati diferite sunt iluminate toata noaptea, se pot inchiria sanii, schiuri, se pot face excursii, fotbal pe zapada, sunt organizate tot felul de concursuri etc Exista acolo, la inaltime, si un schit ortodox extraordinar, in care este adapostita Crucea de Lemn (exact de dimensiunile celei purtate de Iisus), care este purtata anual (din 2000 incoace, in fiecare Vinere a Patimilor)10 kilometri, exact ca in Ierusalim (de mii de pelerini din toata tara, fapt unic in Romania!), din municipiul Lupeni si pana in Straja. Crucea are fragmente pure din Crucea originala, de acum peste 2000 de ani (cumparate de un investitor local, care a construit schitul, si care are si clubul de care am spus, dar si o cabana, inclusiv trei partii...) purtata de Mantuitor! Tot in Straja este si marea Cruce de Fier, iluminata noaptea, care se vede de la 10-15 kilometri departare. Si multe altele, dar repet, iarna trebuie mers! Bafta!
ReplyDeleteMultumesc de informatii!
ReplyDeletePana la iarna mai am timp sa ma documentez si o sa fac un plan de actiune. Sunt convins ca nu ma minti cu nimic si n-o sa fiu dezamagit, cum n-am fost inca dezamagit de nicio parte a Carpatilor.