29 November 2007

Administrator decent

Ce nu lipseşte de pe biroul (improvizat intr-o scară de bloc) administratorului de bloc, în momentul când face încasările?


Mai are rost să-l întrebăm dacă e idolul lui?

27 November 2007

22 November 2007

Nepoţii lui Bruzlii!!

Ştire la Realitatea, preluată dintr-un ziar italian:

Doi tineri, Vasile şi Nicoleta, aflaţi sub influenţa alcoolului (!), au sărit la bătaie, au rănit cinci agenţi de poliţie (adică o întreagă patrulă) şi au avariat o maşină. Agenţii au fost internaţi şi ar putea avea nevoie de până la şapte zile de spitalizare, în timp ce românii vor fi expulzaţi în cel mai scurt timp.

No comment.

Later edit:
Replica vine, fireşte, de la Antena3:
Un italian a gonit nebuneşte cu maşina prin Brăila şi a lovit doi oameni, printre care şi un poliţist, iar apoi a refuzat să se supună testului cu alcoolmetrul.

20 November 2007

Vita de vie VS Baroci

Ce ne-am face noi, blogării ăştia mai pricăjiţi, fără creaţiile youtubizate ale altora? Am muri de foame şi de sete şi, mai rău, uitaţi de lume!

Următorul material prezintă potenţialul unor tineri care au filmat un videoclip pentru piesa "Sunetul mai tare" al formaţiei Viţa de vie.


via groapacuprosti

19 November 2007

Overheard in Phi 18

Chelneriţa către un băiat venit cu o tipă la un suc de "combinaţie":
- Nu te supăra, ai fost cumva sâmbătă seara aici?
- Eu n-am mai fost aici de acum două săptămâni...
- Mi s-a părut că ai fost cu nişte băieţi care nu mi-au plătit nişte beri, zise chelneriţa şi plecă înspre bar.
Între timp, fata cu care venise devenea din ce în ce mai intrigată, aşa că tipul încercă să devină credibil:
- Serios! N-am mai fost aici de acum două miercuri!

Well... it seemed funny then. :)

17 November 2007

De pomină

Deşi ştiu că deviez de la subiect, dar ieri dimineaţă mi-am verificat contul bancar (cu internet banking) şi m-am simţit ca şi cum aş fi primit o replică straşnică: mi-a intrat salariul pe octombrie INCĂ O DATĂ!!!


O fi al "treişpelea" salariu... Fireşte, se pune întrebarea: să zic sau să nu zic? thinking

A fost bine, Luciana? :)