Prin frumoasa noastră ţară...

Ca să nu mai rămâie repetent şi anul ăsta, Blog uitat de lume revine cu poze diverse (realizate de-a lungul unei frumoase săptămâni de plimbat prin ţară), tocmai acum în perioada corijenţelor :-P

Polo very-happy

Arcul de triumf

Dimineaţa - singurul moment când e linişte în Costineşti

Jogging?

Epavă

Gardianul

Viitorul Phelps

What are you looking at, dicknose?

Munţii Măcinului

Călcata şi Ţuţuiatul?

Cu luntrea pe Dunăre

Peisaj marţian

Poc!

Cetatea Făgăraş. Afară ploua, pe crocodili i-a chemat mama lor în casă.

Fereastra Mare. Hei, ce faceţi aici??

Soarele are altă culoare când răsare din spatele munţilor...

Operă ceauşistă reuşită

Vedere de la Bâlea Lac

Vidraru

La tăţi ni-i greu...

Romeo, oh, Romeo...

Make love, not war!

Muah!

Şşşşşt!

Ştiţi voi... limită din 1/x, când x->0

Strămoşu'

Fain la sârbi...

... da' şi la noi!

Click pe poze pentru variante un pic mai mari. :) Poveşti nu mai scriu. Dacă aveţi întrebări, puneţi comentariu.

Şureanu

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

Mă întreabă prietenii de ce nu mă odihnesc în weekend, după câte o săptămână grea şi înaintea unei alte săptămâni grele. Ce nu ştiu ei e că 8 ore pe zi la calculator nu te obosesc fizic. Iar psihicul se relaxează mult mai bine la înălţime, decât dormind sau uitându-mă la televizor.

De câte ori m-am uitat la harta României, m-am întrebat: "De ce nu se vorbeşte mai mult despre masivul Şureanu?", impresionat fiind de suprafaţa şi înălţimile lui. L-am studiat mai amănunţit, ba chiar am încercat să cumpăr şi harta, dar se pare că nu se produce aşa ceva. Iar sâmbătă dimineaţa, am format echipa Cristina-Adi; restrânsă, dar extrem de motivată! Vorba aia: "Ca să părem mai mulţi, ne-am împărţit în patru echipe: eu şi cu tine - o echipă, tu şi cu mine - o echipă, şi fiecare individual câte o altă echipă."

Deşi hărnicia nu ne caracterizează în mod expres, am reuşit să ajungem la 10 în Petrila, oraş minier de pe Valea Jiului. Ne-am luat rucsacii în spinare şi ne-am îndreptat spre drumul forestier de 15 km (pe valea Taiei şi apoi a Auşelului) care ne duce la Cantonul Auşel. Norocul ne surâde: după nici 10 minute de mers, trece un localnic cu o Dacia 1310 şi opreşte să ne întrebe dacă "mergem departe", deşi noi nu apucasem să ne manifestăm intenţia de autostop. După o cursă nebună, cu 50 km/h pe un drum destul de prost, ajungem la confluenţa cu valea Corbului. Aici ne despărţim de binevoitorul hunedorean, nu înainte de a ne avertiza de prezenţa multor vipere pe traseul pe care îl urmăm. Şi aşa am reuşit să scăpăm de jumătate din drumul forestier.

Înainte de ora 13 ajungem la punctul în care traseul părăseşte drumul forestier de pe valea Auşelului, urcând prin pădure înspre Culmea Brateşului. Începem urcuşul pe piatra de râu şi întâlnim prima (şi ultima) viperă: mică, pricăjită şi extrem de anemică. Ne continuăm traseul, bucuroşi că am scăpat de acest enorm pericol. După 300 metri, ajungem la o intersecţie în care nu se mai vede marcajul aşa că alegem (după cum v-aţi obişnuit) varianta proastă. Urcăm pe valea unui pârâu până la izvorul acestuia şi de acolo prin pădure până reuşim să găsim din nou marcajul într-o poiană. De acolo ne continuăm traseul pe un drum de tractor.

La un moment dat, după ieşirea din pădure, ajungem într-o zonă extrem de pitorească, cu multe izvoare care se preling pe versant şi converg la baza acestuia, formând pârâul Auşel. Luăm o pauză de masă, după care continuăm înspre Curmătura Şureanu.
Vremea nefavorabilă, marcajele rare (şi vechi) şi, nu în ultimul rând, incapacitatea mea de a citi harta 1:100.000 trasă la imprimantă alb-negru mă fac să cred că Vârful lui Pătru este Vârful Şureanu, aşa că pornim voiniceşte înspre el. Mergem pe drum (!), urmărind cu privirea o maşină de teren care urcă vârful.

Foto 1. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului.

Trecem peste Vârful Auşel (2009 m) şi căutăm un loc de campat. Vântul bate cu putere, iar în zonă n-ai unde să te adăposteşti de el. Până la urmă, găsim un loc acceptabil - mai denivelat, dar şi puţin mai ferit de vânt - şi ne instalăm cortul.
E abia ora 18, deci ar mai fi timp să urcăm vârful, însă vântul tăios şi primii stropi de ploaie ne fac să ne retragem la căldurica sacului de dormit. Ceai cald, biscuiţi, seminţe de floarea de colţ soarelui şi poveşti. Timpul trece repede, şi somnul ne ia ca din oală.

Vântul nu conteneşte toată noaptea. Dimineaţa ne trezim, facem rucsacii şi mâncăm... până ne îngheaţă mâinile pe pâinea unsă cu cuţitul pateu.
Începem urcuşul spre cel pe care credeam eu că e vârful Şureanu, dar când ajungem în vârf, îmi dau seama că ne aflăm pe cel mai înalt punct pe o rază de (minim) 10 km. Ne bucurăm că am ajuns pe Vârful lui Pătru (2130 m) de parcă am fi venit cu telecabina, gândindu-ne că dacă ar fi fost Şureanu, urcarea pe vf. lui Pătru devenea îndoielnică .

Foto 2. Vârful Şureanu şi Culmea Brateşului (văzute de pe vf. lui Pătru)

Foto 3. Lacul Oaşa

Admirăm peisajul, facem poze şi scoatem harta să ne reorientăm. Marcaje - mai răruţ că-i mai drăguţ - dar până la urmă izbutim s-o luăm în direcţia potrivită. Ajungem într-o şa, la un stâlp cu două indicatoare ruginite (intersecţia traseelor cruce albastră şi triunghi roşu) şi facem poze în direcţiile celor 4 puncte cardinale.

Foto 4. Nord: Vârful lui Pătru. Pare uşor?

Foto 5. Sud: Munţii Parâng.

Foto 6. Vest: Vârful Clăbucet (1940 m).

Foto 7. Munţii Cindrel şi Munţii Lotrului. Mai vizibili când e senin.

Urmăm traseul cruce albastră (care apare mai frecvent odată cu apropierea de civilizaţie), trecem pe la o stână mare (cu mai multe dependinţe; Stâna 1 în Schema 1) la care nu găsim pe nimeni, iar apoi ajungem la o stână mai mică (Stâna 2 în Schema 1). Vedem pe rând oile, câinii şi ciobanii. De câinii ciobăneşti nu mă mai tem, de când cu experienţele din septembrie 2006 din Rodnei. Am văzut că mai mult latră decât muşcă. Dar aici am avut parte de un caz special: un câine care fusese adus la oi de puţină vreme şi care s-a repezit la noi imediat ce ne-a văzut. Din fericire, unul din ciobani a reacţionat prompt, zicându-ne mai apoi: "Dacă nu dădeam repede cu căşula, o muşca pe duamna!"
Acelaşi cioban ne explică pe unde să mergem: "Coborâţi pe poteca cu tatuaj până în vale, dar să închideţi poarta, să nu fugă caii omului. Apoi, ca să scurtaţi mai mulţi kilometri, mergeţi prin dreapta şi ocoliţi cabana Voivodu." De data asta chiar am fost atent la explicaţii, şi astfel am reuşit să scurtăm drumul cu 1 km.
Pe valea Jiului de Est, după 1 km pe un drum de piatră bunicel (accesibil cu orice maşină), ne ia un domn cu o Dacia Papuc şi astfel reuşim să ajungem în Petrila la ora 15, cu 2 ore mai repede decât am fi sperat.

Schema 1. O schemă urâtă (care face scheme) reprezentând traseul parcurs.
A se citi de la stânga la dreapta.

PS1. N-am făcut poză cu Snoop Dog, să-i dăm poza la ziar. Şi jur că nu era niciun căluţ în curtea respectivă.
PS2. Nu ştiu de ce am botezat cabana Voievodu în Voivodu... aşa i-am zis întreaga zi. (se poate observa şi din Schema 1)
PS3. Schema 3 are minim 2 greşeli: vârful Auşel şi Stâna 2 sunt puţin mai la sud.

Rodnei

Vă aştept şi pe

www.bandaroşie.ro

August 2006. Tocmai mă întorsesei de la mare (unde stătusei 2 săptămâni ), când am primit invitaţia Simonei de a o însoţi în "Munţii Rodnei". N-am ezitat - am împachetat cortul "de la Cora" şi dus am fost. Ghinionul a făcut ca vremea să fie extrem de nefavorabilă, astfel că tot ce am reuşit a fost să trecem pe la Cascada Cailor şi să urcăm până aproape de şaua Gârgălău, iar din Borşa ne imaginam că dincolo de ceaţă şi nori se găseşte Pietrosu. Din fericire, l-am cunoscut pe Lucian, cu care sunt convins că o să mai merg măcar o dată la munte! :)

Septembrie 2006. Facem super-echipa Claudia-Bogdan-Adi şi, deşi intenţionam să parcurgem toată creasta, renunţăm după 2 zile în care urmăm itinerarul Rodna Veche - Ref. Curăţel (prin Capu Beneşului) - Vf. Ineu - Şaua Gârgălău, din cauza stării mele de sănătate. Însă Rodnei devin munţii mei preferaţi (evit deosebit de enervanta expresie "de suflet").

Noiembrie 2007. Vizităm Ineul, de data asta prin Valea Vinului. Detalii aici.

Mai 2008. A venit vremea lui, vremea Pietrosului!
Sâmbătă dimineaţa la 8:30 îl admiram din centrul Borşei:

Foto 1. Pietrosul Rodnei. Încă unul şi mă duc!

Un localnic se opreşte mirat că ne schimbăm din sandale în bocanci şi intră în vorbă cu noi, zicându-ne că n-o să ajungem pe vârf decât pe la 2-3 (PM). Era optimist.
Facem mici cumpărături, luăm o gustare caldă la o bombă centrală şi pornim la drum.
În mai puţin de 3 ore ajungem la Staţia Meteo Iezer, unde mâncăm (din straiţă, de data asta) şi povestim cu meteorologul de serviciu.

Foto 2. Staţia meteo Iezer.

Ne zice că am venit numai bine, tocmai ce se terminase sezonul avalanşelor, iar acum îşi aşteaptă 10 oaspeţi, care vin pentru schi şi snowboarding. Ne explică mai apoi pe unde să urcăm ca să ocolim cornişele, iar noi ne facem că înţelegem.
Ne oprim la Iezer să luăm apă şi să ne punem parazăpezile şi începem urcuşul prin zăpadă.

Foto 3. Lacul Iezer.

Urcăm liniştiţi până când îmi fuge piciorul între stâncile acoperite de zăpadă, rănindu-mă superficial la tibia stângă. În încercarea de a evita pe cât posibil zăpada, alegem să urcăm pe partea dreaptă a căldării - pe Piciorul Moşului. Traseul se dovedeşte a fi greu, dar spectaculos, cu precădere pe versantul vestic al piciorului.

Foto 4. Pe Piciorul Moşului, dragii moşului...

Cu mici emoţii, reuşim să ieşim în creastă, la 30 de metri de vârful Pietrosu (2303 m). Asta la mai mult de două ore de la plecarea de la staţia meteo!
Ne bucurăm de peisaj, facem poze şi ne îndreptăm cu paşi iuţi spre vârful Rebra (2221 m), grăbiţi şi de tunetele care se aud în depărtare.

Foto 5. Vârful Rebra.

Foto 6. Ţibleşul (în planul îndepărtat).

Încercăm să ocolim vf. Rebra, dar ajungem la o traversare abruptă pe zăpadă şi ne dăm seama că ar fi mai înţelept să urcăm vârful.

Foto 7. Pe Buhăescu Mare.

Tragem aer în piept, ne bucurăm că nu plouă, şi urcăm Buhăescu Mare (2119 m), de unde coborâm la Tarniţa "La Cruce" (1985 m) - destinaţia finală pentru prima zi. Montăm cortul, mâncăm, umplem sticlele cu apă de la izvorul aflat la 500 m de şa, după care ne lăsăm cuprinşi de un binemeritat somn.

Duminică am aşteptat degeaba să sune alarma telefonului... am uitat să-l bag în sacul de dormit şi bateria a murit. Aşa că ne-am trezit pe la 8, iar până am împachetat, era aproape ora 9.

Avem parte de o ceaţă neplăcută, care ne limitează vizibilitatea. Ne dezmorţim urcând vf. Cormaia (2033 m) şi apoi repede pe vf. Repede (2074 m). Aici ceaţa se îngroaşă, iar marcajul se pierde sub zăpadă, aşa că nu mai vedem încotro s-o luăm. Scot busola şi harta, văd că trebuie să cotim înspre est, dar tot ocolind cornişa şi jnepenişul ne îndepărtăm de traseu înspre sud.

Foto 8. Vârful Repede cu capul în nori.

Când în sfârşit se mai sparge ceaţa, înaintăm pe o curbă de nivel până în Şaua "Între Izvoare", unde ajungem cu aproape o oră mai târziu decât ne-am imaginat.
Ne continuăm traseul pe creasta domoală din preajma Negoiasei Mari (2041 m) şi a Tarniţei Bârsanului, până ajungem în Şaua Puzdrelor.

Foto 9. Brânduşe, zăpadă şi munţi. Munţii Maramureşului.

Foto 10. Şaua Puzdrele şi vârful cu acelaşi nume.

De aici urcăm pieptiş pe vârful Laptelui Mare (2189 m), unde ne întâlnim cu un grup de 7 tineri veniţi "cu mâna goală" dar cu gura mare, oarecum de înţeles, fiindcă au o medie de vârstă sub 18 de ani!

Pe vârf deschidem ultimul pateu şi facem planul de coborâre. Hotărâm că "nu mai are rost" să mergem până în şaua Laptelui, aşa că începem coborârea pe o vale aleasă "la ochi" direct înspre ruinele fostei cabane Puzdrele.

Foto 11. Pe vârful Laptelui Mare. Mare brânză?

De la cabana Puzdrele înspre Borşa descifrez pe hartă 3 variante: un drum de tractor; o potecă marcată slab cu punct albastru prin Buza Muntelui (1663 m) şi apoi pe dedesubtul viitoarei telegondole; şi o potecă ce fusese marcată cu triunghi albastru, pe valea Negoiescului Mare. Normal că alegem a treia variantă, în ideea că ar fi cea mai simplă - avem doar de coborât.

Imediat după cabană intrăm în pădure şi nu pot să nu mă minunez de starea bună a potecii, chiar în lipsa marcajului. N-apuc să scuip să n-o deochi, că ajungem la o porţiune în care suntem nevoiţi să continuăm prin apă. Înjurând că nu ne-am cărat sandalele, ne descălţăm şi încercăm să ne menţinem echilibrul în apa care ne loveşte violent picioarele (în unele locuri apa având peste 70 cm adâncime). Câteva treceri prin apă, câteva încercări de a evita descălţarea luând-o prin "jungla" de pe marginea văii şi reuşim să ajungem (în jurul orei 20) la şoseaua principală din Borşa. Uzi şi zgâriaţi.

Lumea din Borşa e îmbracată frumos: e zi de vot, se alege primarul! Ne alegem şi noi cu ceva: maxi-taxi-ul ne duce în centru gratuit, căci azi e sponsorizat de vice-primar! Iar excursia noastră se opreşte aici.

LATER EDIT:

Foto 4a. Piciorul Moşului,văzut de pe Pietrosu